Rascu Valeriu ACORD TravelValeriu Raşcu este unul dintre Managerii  ACORD Travel care povesteşte că experienţa sa în SUA a fost cea mai nebunatică. Iar nebuniile din 2009 nu i-au ajuns, şi-a luat inima în dinţi, rucsacul în spate şi a plecat şi în 2010 să exploreze în continuare statul american.

Valeriu a ajuns la oficiul  ACORD Travel, situat pe strada Bănulescu-Bodoni 4 , Manager de Program devenind Lucia Cernov. Oficiul acesta i-l recomandase un bun prieten care fusese şi el în America.  După ce s-a înscris la program, Valeriu s-a apucat să facă cursuri de engleză. Din start  ACORD Travel i-a oferit posibilitatea să înveţe engleza alături de profesionişti.

Prima sa discuţie cu un american a avut loc la târgul de joburi, unde a fost faţă în faţă cu reprezentantul companiei Aramark din Denali National Park Alaska! A obţinut jobul de Houskeeper.  Atribuţiile sale se rezumau la curăţenie în camerele de hotel. Valeriu afirmă că a fost o experenţă unică. Toţi oaspeţii lăsau notiţe unde îi mulţumeau pentru curăţenie. Notiţe pe care le-a adus acasă să le arate şi familiei. Şi astăzi le păstrează ;). Când a revenit acasă după o vară HOT, şi-a continuat studiile la USM, Facultatea DREPT.  Deja era anul 3 şi ambiţia l-a făcut să mai dorească o vară frumoasă în America. De data aceasta, Valeriu a ales să se întoarcă în Denali National Park. Deja pentru un job de Chelner. Acest job i-a adus o experienţă grandioasă şi i-a oferit posibilitatea să-şi perfecţioneze engleza deoarece vorbea toată ziua cu turişti de pe întreg teritoriul Americii. Le povestea depre Republica Moldova, despre colegii care au mers şi ei în SUA şi despre Jobul pe care îl are.

Valeriu Raşcu împreună cu alţi participanţi la American Summer Work and Travel

Valeriu şi-a dorit să călătorească. Înainte să plece şi-a pus scopul să vadă locuri frumoase din America. Şi i-a reuşit. El a vizitat: Alaska, Manhattan, New York, Los Angeles şi nu s-a oprit aici. Fiind o fire curioasă şi deschisă spre comunicare, el şi-a făcut prieteni din Brazilia, Serbia, Republica Dominicană. Ne-a povestit că a fost invitat la party-uri alături de americani şi alţi tineri veniţi prin programul American Summer Work & Travel. În SUA, Valeriu a încercat rafting pe râu de munte şi a zburat cu un avion de dimensiuni mici peste cel mai înalt munte din America de Nord. Cea mai interesantă istorie a fost când venea seara de la muncă şi un băiat din Serbia a strigat: “Valeriu, un urs în tufiş”. Valeriu spunea: “Pentru moment m-am speriat, iar după câteva clipe am început să-l fotografiem. Ursul se dovedise a fi cuminte”.

Acum Valeriu Raşcu este Manager de Program la  ACORD Travel. El a hotărât să muncească în cadrul acestei companii pentru a-şi împărtăşi experienţa şi pentru a ajuta alţi studenţi să ajungă în SUA.

VINO la unul din oficiile  ACORD Travelpentru a învăţa şi tu din experienţa noastră.

Valeriu Raşcu – Manager ACORD Travel

Oficiul: str. Puşkin, 35
mob: 068 800 767
 http://www.facebook.com/profile.php?id=100003503155276
http://www.odnoklassniki.ru/profile/527782349126
E-mail: valeriu.rascu@isic.md

Ţi-a plăcut articolul meu, atunci te aştept în oficiu!