Elena Diordiță este o tânără activă, care nu poate și nici nu vrea să stea locului. Este într-o permanentă căutare de oameni și experiențe noi, de aceea a decis să-și petreacă o vară în America. ELENA D

“Vroiam să cunosc oameni mai nebuni, mai stranii şi diferiţi de ai noştri de acasă. Vroiam să trăiesc patru luni fără ajutorul părinţilor, să pot să merg oricând pe malul oceanului pentru a medita, să înțeleg de ce pentru americani banii nu sunt o problemă, să sar în sus de bucurie printre clădirile lor înalte , să merg pe stradă dansând şi cântând şi nimeni să nu să se uite straniu, să uit de pantofi înalţi, de farduri, să mă simt Eu, să îmi cumpăr tot ce am visat vreodată şi să simt cum e să lucrezi 90 de zile zi de zi. Am spus, vreau să vin acasă cu o altă viziune! Done! Zis şi făcut!”, spune Elena.

A mers în Texas, Corpus Christi. Fata spune că acolo nu a găsit clădiri înalte, lume aranjată sau viață în roz. A găsit în schimb  un orășel mic, foarte liniștit, înconjurat de ocean, dar mai ales a găsit acolo jobul pe care l-a ales. A lucrat în calitate de housekeeper, am facut ordine în hotel . Elena susține că alături de alți 50 de studenți care munceau acolo, viața lor a fost o distracție continuă. Chiar dacă recunoaște că nu s-ar fi gândit vreodată că va ajunge să facă curățenie pentru cineva străin, nu-i este jenă, pentru că știe a făcut o muncă onestă și foarte bine plătită.

“Primul şoc este atunci când ieşi din aeroport obosită dupa 12 ore de zbor şi nu înţelegi ce-s cu atâtea clădiri, lume, poduri, agitaţie. Am fost surprinsă anume în Corpus că merg pe stradă şi nu văd oameni deloc, toţi au maşină, de aceea probabil, texanii sunt extrem de graşi, toţi se oferă să te conducă acasă când te văd mergând pe jos. Lumea e stranie, am văzut un domn încălţat în tocuri de 15 cm plimbându-se prin staţie,o doamnă îmbrăcată în pijama roz chiar în miljocul oraşului. Cel mai straniu e că daca nu ai 21 ani, nu poţi consuma alcool şi în club ţi se face un semn pe mână “M” minoră! Cel mai amuzant e că o dată  nu găseam drumul spre casă şi în final am ajuns cu maşina de poliţie! Sunt politicoşi!”, povestește Elena.

Tânăra susține că este o norocoasă. În state a cunoscut o mulțime de moldoveni care sunt deja stabiliți cu traiul acolo. Ei au învățat-o să trăiască corect în SUA. Ei au învațat-o să aibă răbdare, să petreacă timpul frumos, i-au arătat locuri care merită să fie văzute și au servit-o cu bucate tradiționale. Într-un cuvânt, au făcut-o să se simtă ca acasă.

“Viaţa în State e spontană, nebună şi tare activă. Tot ce-mi trece prin cap aceea şi făceam. Mă simțeam liberă, acolo visele devin mai ușor şi mai rapid reale. Aici merg pe stradă, lumea vorbeşte cu tine, îţi zâmbeşte, îţi face complimente, toţi sunt pozitivi, nu e necesar să ai lucruri scumpe, maşini luxoase şi  să fii fardată  la maxim pentru a te simţi Om. Sunt simplă şi îmi place asta la nebunie. E extraordinară senzaţia când te trezeşti dimineaţa şi simţi: “Eu sunt  fericită!” My summer оn Texas – DONE”, mărturisește Elena.

La ACORD TRAVEL, Elena a venit pentru a împărți senzațiile pe care le-a trăit în SUA cu oameni care vor să ajungă acolo. Este convinsă că este omul potrivit în locul potrivit.